September 9th, 2009Cimitirul
Ce e dragut la cimitire e faptul ca sunt asezate, de regula, in afara aglomerarii citadine, in locuri retrase si pierdute, tot ce poate fi mai linistit.
In spatele zidurilor, la umbra salciilor plingatoare iti poti construi cu 5 metri patrati de ciment un locas de lux in care sa te asezi apoi cu toata grija.
Iti instalezi micul laborator portabil si te distribui in liniste si departe de vacarmul citadin, cu toata generozitatea de care esti capabil, chiar daca in viata fiind ai fost de o avaritie proverbiala. Ii dai azotul batrinei papadii de deasupra si fosforul micului trandafir pitic pe care l-a plantat, rapusa de durere, vaduva ta.
Ce mai, asta da viata !
September 9th, 2009 at 2:42 pm
Destul de macabru, dar asta-i adevarul… nimic nu piere, totul se transforma. Si uite asa o sa traim pentru totdeauna in fiecare planta ce creste din noi.
September 9th, 2009 at 2:49 pm
pai, vezi! de ce macabru? e legea firii. si e bine asa.
September 9th, 2009 at 3:46 pm
“Ii dai azotul batrinei papadii de deasupra si fosforul micului trandafir pitic pe care l-a plantat, rapusa de durere, vaduva ta” fraza asta mi s-a parut un pic desprinsa din Addams Family :))
September 9th, 2009 at 6:11 pm
pai vrind, nevrind ne donam substantele din care suntem alcatuiti si pe care le-am primit la rindul nostru!
o infinitate de donari si primiri…
September 10th, 2009 at 2:48 pm
Dragut? Hai in Bucuresti, orasul tuturor posibilitatilor sa vezi cimitire printre blocuri! E liniste, intr-adevar, dar parca nici chiar sa iesi pe balcon sa admiri crucile.
September 10th, 2009 at 7:28 pm
pai, atunci nu-mi ramine decit sa ma bucur ca nu stau in bucuresti.
cred ca nu e, intradevar, o chestie prea misto sa iesi in balcon sa ei aer si el sa aiba parfum de tamie si luminari!